Despre simplitate

În Karulia, cel mai aspru pustiu al Sfântului Munte, locuia un pustnic care avea o mică pisicuţă, ce îl alina şi îl apăra de şerpi şi şoareci. Într-o zi, un vultur, care zbura pe deasupra a ochit din cer prada, s-a năpustit în jos şi a apucat pisicuţa în gheare.
Pustnicul a fost necăjit şi, neştiid ce să facă, s-a dus imediat în paraclisul său să se plângă Sfântului apărător al schitului. S-a dus către candela care ardea în faţa icoanei Sfântului şi a stins flacăra, ca să-şi arate supărarea.
Pustnicul l-a considerat întotdeauna pe sfânt prietenul său, aşa că i-a povestit despre trista întâmplare şi i-a cerut ajutorul:
-De ce, Sfântul meu, nu mi-ai apărat pisicuţa? s-a plâns el.
În acel moment a apărut pisicuţa în faţa uşii. Fusese eliberată din ghearele atacatorului.



***
Odată un călugăr, care a plecat la Karyes pentru o problemă, a lăsat deschisă uşa de la chilie, deoarece avea încredere în Sfântul Nicolae, patronul său. Când s-a întors a găsit chilia golită de hoţi. Părintele s-a dus la biserică şi cu mult curaj, dar cu o voce prietenoasă, i-a spus Sfântului Nicolae:
-De ce nu mi-ai apărat chilia de hoţi? Începând de astăzi, nu-ţi voi mai aprinde candela, dacă hoţii nu vor fi prinşi. Şi s-a ţinut de cuvânt.
Câteva zile mai târziu, hoţii au fost prinşi, ca o dovadă a credinţei bătrânului, a încrederii şi simplităţii, cât şi a prezenţei reale a Sfântului Nicolae acolo. Mai mult, hoţii s-au smerit şi s-au pocăit, venind ei înşişi să înapoieze părintelui tot ce furaseră.