[Zorica LAŢCU] : Lasă lacrimile mele

Lasă lacrimile mele, lasă-le să curgă, Doamnă
Pentru aceia care sfânt numele Tău nu-l cheamă.
Lasă ochii mei să ardă, lasă mâna să se frângă
Pentru toţi aceia, care nu te vor pe Tine Mamă.

Lasă-mi sufletu-mi să fie stors de orişice mireasmă
Veştejit să cadă, Maică, spre icoana Ta cea sfântă,
Pentru toţi aceia care risipesc prea mult din daruri
Şi izvorul Tău de haruri, Doamnă, nu-L binecuvântă.

Lasă rana să-nflorească în genunchii mei, Stăpână,
Să stropesc cu sânge proaspăt lespezile casei Tale,
Pentru toţi aceia care nu se pleacă sfintei slave
Şi-ntorcându-şi faţa aspră, trec alăturea de cale.

Lasă-mă să-mi torn iubirea peste faţa Ta cea sfântă
Să Te-mpodobesc cu slavă şi cu rugă ne-ncetată,
Pentru toţi aceia care pângăresc cu vorbe-amare
Şi lovesc cu şfichi de hulă, peste chipul Tău, Curată.

Lasă-mă să ard în taină, ca o tainică făclie
Şi să mă topesc în focul rugăciunii către Tine,
Pentru toţi aceia care, Te îneacă-n val de ură
Şi de grijile vieţii au uitat să se închine.

Lasă-mă să-mi dau viaţa, să Ţi-o pun în palme Ţie
Şi să mi se scurgă, Doamnă, vlaga ceas de ceas din vine
Pentru toţi aceia care rătăciţi de vraja vieţii
Nu mai cată, Preacurată, să se-ntoarcă înspre Tine.

Dacă viaţa mea săracă, încă nu se-ajunge, Sfântă,
Lipsa lor, a multor inimi, cu iubirea s-o-mplinească,
Tu trimite-mi har din ceruri şi cu mila Ta cea multă
Fă ca biata mea iubire, golul lor să-l covârsească.